CUM RECUNOAȘTEM TULBURĂRILE PSIHOTICE?
Psihoza este un termen general utilizat atunci când vorbim de o formă de pierdere a contactului cu realitatea:
- prin experimentarea unor percepții fără stimuli externi,
- prin adoptarea unor convingeri în evidentă contradicție cu o realitate împărtășită la scară largă sau cu orice dovezi alternative
- atunci când comportamentele și vorbirea devin bizare, lipsite de scopuri și înțeles.
Fiecare om este diferit și are propria sa perspectivă asupra mediului în care trăiește. Diferențele de opinie și de viziune sunt firești, tocmai pentru că suntem organisme complexe, individuale. Cu toate acestea, împărtășțim la nivel social un oarecare numitor comun, un anumit nivel al realității care face posibilă viața în comunitate. Atunci când deviem flagrant și persistent de la acest numitor comun, viața alături de semeni devine dificilă și ne poate pune pe noi și pe ceilalți în pericol. Izolați într-o lume proprie, uneori amenințătoare și ostilă, devenim defensivi și întâmpinăm greutăți majore în a relaționa cu ceilalți sau în a ne îngriji pe noi înșine. Tocmai de aceea, simptomele psihotice sunt considerate printre cele mai grave și urgente în psihiatrie și necesită o atenție imediată.
Totuși, experiențele cu caracter psihotic nu sunt atât de rare și de neobișnuite. Conform unor statistici, până la 8-10 % dintre oameni experimentează în anumite condiții simptome asemănătoare psihozei:
- Chiar înainte să adormim sau atunci când ne trezim din somn, e posibil să vedem lucrurile deformate sau să auzim diferite zgomote sau poate chiar să ni se pară că suntem chemați pe nume,
- când trecem printr-un doliu dificil e posibil să auzim sau chiar să vedem pentru câteva secunde persoana care a plecat dintre noi,
- după ce am trecut printr-o traumă majoră (de exemplu un accident de mașină) e posibil mai apoi să auzim sau să vedem fragmente din acel incident nefericit ca și când el s-ar petrece încă în prezent.
Toate acestea nu înseamnă că suferim neapărat de o tulburare psihică gravă, cu atât mai puțin de schizofrenie, dar ele necesită de fiecare dată clarificare urgentă prin adresarea către un specialist.
Când simptomele psihozei devin persistente zile la rând și suficient de intense încât să ne modifice comportamentul, ele impactează profund calitatea vieții și capacitatea de a munci, de a relaționa și de a se îngriji. Așa cum sugera profesorul universitar Elyn R Saks (care a trecut prin experiența episoadelor psihotice), o persoană care aude sau vede lucruri ireale trăiește în acel episod într-o stare de vacarm interminabil și incoerent (ca și când ar fi permanent într-o încăpere din care nu poate ieși, în care există simultan zeci de surse de zgomot). O persoană care e convinsă de un complot împotriva ei, trăiește într-o lume suprasaturată de semnificații în care nimic nu mai e întâmplător, orice detaliu și orice coincidență sunt interpretate și integrate într-un sistem a cărui construcție nu se termină niciodată. Desigur că asemenea interpretări consumă mult timp iar atenția constant orientată spre „vânătoarea” de înțelesuri cu greu mai lasă loc altor activități constructive. O persoană în mintea căreia ideile se fragmentează și devin haotice nu mai poate planifica nici măcar activități zilnice de bază, precum mersul la magazin sau spălatul vaselor.
Unele episoade psihotice, sub tratament corect se remit în câteva săptămâni. Când simptomele psihotice se reduc în intensitate, dar pacientul continuă să fie disfuncțional luni de zile, e posibil să se pună în discuție diagnosticul de schizofrenie.
Schizofrenia e o afecțiune caracterizată de perioade acute, în care apar episodic, proeminent, ceea ce numim simptome pozitive (tipice episoadelor psihotice amintite mai sus, cu percepții ireale, convingeri neconforme cu realitatea, fragmentarea gândirii și vorbirii) dar mai ales de o perioadă cronică în care se manifestă mai pregnant ceea ce numim simptome negative (lipsă de voință, interes, dezinteres social și profesional, tulburări de atenție și de expresie emoțională). Așadar, pentru a se ajunge la diagnosticul de schizofrenie e necesară o evaluare pe termen lung, investigații care să excludă alte cauze de psihoză și examinarea funcționalității pacientului pe luni de zile.
Câteva dintre cele mai comune manifestări din tulburările psihotice:
- halucinații – pacientul vede, aude, simte, miroase lucruri care nu există dar care pentru el par extrem de reale (cel mai adesea pacientul aude zgomote sau voci care îi comentează activitățile sau, mai grav, îi spun ce să facă)
- idei delirante – pacientul dezvoltă credințe care nu îi sunt caracteristice sau care sunt puțin/deloc împărtășite de cei din grupul său și sunt foarte puțin/deloc probabile (idei mai frecvente: că ar fi urmărit de servicii secrete, că are puteri speciale, adesea telepatice, poate citi gândurile altora sau alții îi pot citi lui gândurile, că e controlat de la distanță de diferite entități naturale sau supranaturale, că e otrăvit și persecutat, că are o boală gravă chiar și fără să dezvolte simptome fizice etc). Aceste idei sunt susținute cu toată convingerea și sunt imune la dialog, critică și dovezi de orice fel (oricâte argumente logice /dovezi contrare s-ar prezenta, pacientul își păstrează convingerile).
- comportament, gândire și vorbire dezorganizate, persistent modificate – pacientul vorbește incoerent, uneori foarte repede, desfășoară acțiuni bizare (execută anumite ritualuri, mișcări fără un scop ușor de înțeles, se închide în cameră, aruncă lucruri, se îmbracă bizar sau dă explicații ieșite din comun pentru vestimentația sa, uneori refuză să se mai alimenteze sau să se mai spele ) sau devine violent invocând motive bizare
- simptome negative (în schizofrenie): lipsă de inițiativă pentru majoritatea activităților, dificultăți de concentrare, memorie și judecată, retragere socială și lipsă de interes pentru comunicarea cu oamenii, îngustarea/lipsa de expresie emoțională generală (pare detașat, nu pare să îl bucure sau să îl întristeze nimic)
CAUZELE TULBURĂRILOR PSIHOTICE
Există multipli factori care contribuie la apariția unui episod psihotic acut. O componentă genetică sau de structurare a personalității într-o variantă dizarmonică pot vulnerabiliza pacientul în acest sens, dar ele nu sunt necesare și nici suficiente pentru un episod psihotic. Contribuții pot avea și mediul de creștere familial, experiențele dificile de viață la vârste tinere. Simptome psihotice pot apărea:
- în contextul unor afecțiuni fizice preexistente sau recent apărute (inclusiv traumatisme cranio-cerebrale sau tumori),
- în contextul uzului de droguri sau alcool,
- ca efect advers al unor medicamente (de exemplu corticosteroizii),
- pot apărea în contextul unor experiențe traumatice majore,
- în contextul sarcinii și nașterii (psihoza post-partum),
- în cadrul unor tulburări psihice cronice precum: schizofrenia, tulburarea schizo-afectivă, tulburarea afectivă bipolară și tulburările depresive severe.
TRATAMENTUL TULBURĂRILOR PSIHOTICE
Tulburările psihotice și schizofrenia, îndeosebi în cadrul episoadelor acute de boală sunt afecțiuni care necesită evaluare urgentă. Pacientul care experimentează unul sau mai multe simptome psihotice poate manifesta un comportament imprevizibil cu potențial de a deveni periculos pentru el și ceilalți. Cel mai problematic este faptul că pacientul nu mai e capabil să recunoască propria sa problemă de sănătate care îl afectează intens și s-ar putea să fie reticent legat de necesitatea tratamentului și a ajutorului. Tocmai de aceea, adesea, aceste tulburări au nevoie de atenție specială într-un regim securizat. În funcție de durata și severitatea simptomelor, e posibil ca specialiștii noștri să propună internarea într-un spital în regim de urgență, pentru investigații sau pentru administrarea rapidă a unui tratament. Ulterior, la fel ca în cazul altor tulburări psihice, se poate discuta despre abordarea multimodală. Scopul tratamentului este, în cele din urmă, reabilitarea pacientului la un grad de funcționalitate cât mai bun.
- tratamentul medicamentos: în cazul tulburărilor psihotice, tratamentul medicamentos este necesar și prioritar. Cu cât intervenim mai repede și mai eficient, cu atât răspunsul terapeutic e probabil să fie mai eficient și durata episodului să fie mai scurtă iar recuperarea mai rapidă. Terapia va fi individualizată și va include medicamente din clasa antipsihoticelor care se pot completa, după caz, cu stabilizatoare de dispoziție, sedative, inductoare de somn. Tocmai datorită impactului și gravității acestor tulburări, tratamentul trebuie inițiat cât mai precoce și menținut o perioadă de luni sau chiar ani de zile (chiar și când pacientul a fost stabilizat, este necesar un tratament de întreținere pentru prevenirea recăderilor). Tratamentul NU trebuie întrerupt din proprie inițiativă, chiar și când pacientul se simte bine. Specialiștii noștri sunt deschiși să discute despre dificultățile de tolerabilitate ale medicației, despre ajustarea dozelor , astfel încât pacientul să se poată întoarce la funcționalitatea lui zilnică optimă. În cazul schizofreniei sunt disponibile și tratamente moderne de întreținere, cu o singură injecție administrată lunar sau chiar la trei luni, pentru a evita situația întreruperii medicației.
- psihoterapia: tulburările psihotice și schizofrenia impactează profund funcționalitatea și capacitățile pacientului, schimbă, într-un fel, raportarea la realitate și pot trezi sentimente de rușine, excludere socială și frustrare. Pentru a veni în întâmpinarea acestor dificultăți, pentru a întări încrederea în sine și adaptarea la situația de după episod, psihoterapia este un instrument esențial, după instituirea tratamentului medicamentos
- recomandări privind stilul de viață: pacientul este un participant activ la procesului de recuperare după un episod psihotic iar reorganizarea unui stil de viață cât mai prietenos cu ritmurile naturale ale organismului este importantă. Fie că e vorba de rutine zilnice, de obiceiuri legate de somn și alimentație, de activitatea fizică, de evitarea anumitor factori excesivi, de igiena relațiilor sociale, toate acestea pot fi reorganizate în avantajul pacientului, pentru a obține rezultate optime.
RECOMANDĂRI GENERALE PENTRU FAMILIA / APROPIAȚII PACIENTULUI CU TULBURARE PSIHOTICĂ
– tulburările psihotice reprezintă o urgență psihiatrică – încurajați cât mai ferm și mai rapid prezentarea la specialist și cultivați încrederea în partenerii implicați în recuperare: primul pas în abordarea lor este ca pacientul să ajungă la medic
– natura afecțiunii distorsionează capacitatea de testare a realității – pentru pacient ideile delirante și halucinațiile reprezintă o realitate care nu poate fi contrazisă – nu intrați în argumentări împotriva acestor fenomene, căci pentru pacient ele sunt cât se poate de reale. Nu exprimați acord sau dezacord în raport cu ele, ci abordați mai degrabă îngrijorarea față de impactul pe care acestea le au în viața de zi cu zi și în funcționalitatea pacientului.
– spre deosebire de alte tulburări psihice, în tulburările psihotice e foarte probabil ca pacientul să nu aibă critică asupra afecțiunii sale, să întâmpine rezistență la acordarea ajutorului, să refuze prezentarea la specialist. Încercați să abordați cele mai problematice consecințe ale comportamentelor sale, inclusiv cele care îl îngrijorează PE PACIENT, mai ales dacă este vorba de consecințe la nivel fizic (de exemplu: că nu se mai alimentează, că nu mai doarme, că are anumite dureri), pentru a facilita și încuraja prezentarea la medic.
– supravegheați pacientul cât mai de aproape, atât cât e posibil, până la prezentarea lui la medic – pacientul în episod psihotic poate reacționa imprevizibil și impulsiv
– încercați să fiți ascultători activi – dacă pacientul vrea să vorbească despre realitatea nouă pe care o trăiește, ascultați-l cu interes și explorați cum îl impactează aceasta la nivel emoțional și comportamental – veți putea identifica un teren comun prin care să obțineți alianța de care e nevoie pentru prezentarea la medic.
– dacă pacientul se pune pe sine în pericol, dezvoltă idei suicidare sau comportament suicidar/autoagresiv, dacă devine agresiv sau comportamentul său devine marcant turbulent pentru ceilalți (provoacă conflicte, aruncă obiecte din casă, îi atacă pe ceilalți etc) luați măsuri ferme în acel moment în care observați pericolul iminent: contactați serviciul de urgență 112, în vederea transportului la spital și însoțiți apoi pacientul, pentru a putea oferi informații importante și relevante medicilor de la camera de gardă a spitalului . Chiar dacă pot exista rețineri și temeri din partea familiei de a prezenta pacientul pentru internare, chiar dacă pacientul nu își dorește prezentarea la medic, în asemenea momente este în beneficiul stării de sănătate a pacientului ca el să ajungă la spital și să primească asistență medicală. Internarea nu este o pedeapsă și nici un abandon al pacientului, ci singura măsură TEMPORARĂ, NECESARĂ ȘI POTRIVITĂ pentru protejarea sa și a celorlalți în acele momente.
– după stabilizarea pacientului, nu încurajați întreruperea tratamentului, chiar și atunci când pacientul își dorește acest lucru, fie din cauza efectelor adverse, fie pentru că se simte bine și consideră că nu mai are nevoie de el. Aproape jumătate dintre recăderile episoadelor psihotice sunt cauzate de lipsa complianței la tratament în dozele și pe durata recomandate de specialiști. Dacă observați că pacientul exprimă suspiciuni legate de tratament sau că refuză să îl mai ia, anunțați specialiștii noștri – ei pot evalua problemele și pot ajusta/înlocui tratamentul pentru a veni în întâmpinarea eventualelor nemulțumiri ale pacientului.