CUM RECUNOAȘTEM TULBURĂRILE ANXIOASE ȘI FOBICE?
Anxietatea și frica sunt, până la un punct, răspunsuri emoționale normale, parte din strategiile adaptative ale organismului în fața amenințărilor prezente sau anticipate. Ele pregătesc individul să intre în starea de alertă potrivită pentru a face față unui potential pericol. Confruntați cu un pericol, avem nevoie de energie, de forță musculară și de simțuri vigile. Anxietatea și frica recrutează funcțiile aparatelor și sistemelor din corpul nostru pentru a livra resursele amintite anterior. Tocmai de aceea frica și anxietatea sunt resimțite intens din punct de vedere fizic.
FRICA este o teamă cu obiect, ancorată mai degrabă în prezent, fiind un complex de stări fizice și psihice pe care le trăim atunci când ne întâlnim cu ceva ce e perceput imediat drept amenințător (de exemplu un animal sau înălțimi mari).
ANXIETATEA este o teamă fără obiect, proiectată mai degrabă într-un viitor, un fel de frică anticipată, o stare de vigilență intensă în fața unui pericol imaginat, deși nu mereu pe deplin conștientizat.
Sunt două condiții generale pe care frica și anxietatea le îndeplinesc pentru a funcționa adaptativ:
- să se activeze în contextele potrivite,
- să se activeze la o intensitate potrivită.
Pentru a simplifica, vă puteți gândi la o paralelă ilustrativă: un sistem de alarmă al unui autoturism se activează în mod normal atunci când cineva forțează ușa sau lovește cu putere o parte a mașinii. În acel moment se declanșează un zgomot neplăcut menit să atragă atenția asupra răufăcătorului. Dar atunci când sistemul de alarmă devine hipersensibil și se activează la o simplă atingere a unui deget sau la picăturile de apă care cad pe capotă într-o zi mai ploioasă, spunem despre acest sistem că a reacționat nepotrivit contextual. La fel, dacă zgomotul pe care îl face alarma se aude în tot orașul, vorbim de o intensitate exagerată a sistemului.
Atunci când întâlnim un urs în pădure, adică o amenințare vitală, s-ar putea să experimentăm o stare de frică, o stare care ne ajută fie să fugim fie să înfruntăm ursul (răspuns de tip luptă sau fugi). Dar dacă teama noastră este declanșată la intensități mari, în fața unor stimuli minori care nu sunt direct amenințători (precum mersul cu liftul, călătoria cu avionul, întâlnirea cu un câine, efectuarea unei injecții), atunci vorbim de o frică exagerată și relativ inadecvată contextual, adică o fobie.
Atunci când avem o decizie importantă înaintea noastră, precum căsătoria, o intervenție medicală, o schimbare a locului de muncă, am putea simți o stare de neliniște și tensiune psihică pe care o numim anxietate. Ea ne ajută să evaluăm cu atenție consecințele acțiunilor noastre, mobilizează resurse și strategii pentru diferite scenarii pe care le luăm în considerare înainte de a ne confrunta cu aceste evenimente.
Când ajungem să ne simțim mai tot timpul neliniștiți și îngrijorați, chiar și în fața unor decizii minore (precum mersul la magazin, interacțiunea cu un coleg de muncă, sosirea unui autobuz) sau cand avem ingrijorări constante legate de starea de sanatate, când această stare de neliniște e adesea însoțită de disconfort fizic, tensiune musculară și ne lasă epuizați sau ne afectează apetitul alimentar și somnul, probabil avem de a face cu o tulburare de anxietate. În această categorie de tulburări intră și episoadele repetate de anxietate bruscă și intensă, adică atacurile de panică: stări în care traversăm un disconfort fizic episodic persistent (cu dificultăți de respirație, palpitații, amorțeli, tulburări digestive, transpirații, senzații de leșin) însoțite de o frică de moarte sau o teama de pierdere a sănătății psihice. Deși sunt tranzitorii și de cele mai multe ori inofensive, asemenea experiențe neplăcute ne pot trezi temeri legate de existența diverselor boli și de posibili declanșatori ai atacurilor de panică. Atât fobiile cât și tulburările anxioase ne pot impacta semnificativ calitatea vieții, atunci când ne preocupăm tot mai frecvent de starea noastră de sănătate (și alergăm de la un medic la altul pentru diferite disconforturi fizice), când ne limităm deplasările sau alegerile pe care le facem pentru a evita un stimul fobic sau o situație anxiogenă și se pot complica sau combina în cele din urmă cu manifestări depresive.
Dintre cele mai comune manifestări ale tulburărilor anxioase amintim:
- frică intensă cu reacții greu de controlat la stimuli minori
- stare de neliniște persistentă, tensiune, îngrijorări persistente
- tulburări de atenție și memorie
- disconforturi fizice multiple: tensiune musculară palpitații, tulburări digestive, dificultăți de respirație, senzație de nod în gât sau compresie pe piept, transpirații, amorțeli, durere de cap
- atacuri de panică
- tulburări de somn și modificări ale apetitului alimentar și sexual
CAUZELE TULBURARILOR ANXIOASE ȘI FOBICE
La fel ca în cazul altor tulburări psihice, există multe cauze implicate în amorsarea tulburărilor anxioase. Dintre acestea amintim:
- anumite boli (de exemplu: dezechilibre metabolice sau disfuncția tiroidiană)
- evenimente traumatice marcante,
- contextele biografice dificile (cu părinți foarte critici/agresivi sau, dimpotrivă, hiperprotectivi și mereu îngrijorați),
- medii de viață/lucru ostile și agresive,
- consumul de substanțe (droguri sau alcool).
TRATAMENTUL TULBURĂRILOR ANXIOASE ȘI FOBICE
Tulburările anxioase și fobice sunt printre cele mai răspândite afecțiuni în prezent pentru care pacienții se prezintă la psihiatru. Ele sunt tratabile. În funcție de durata și severitatea afecțiunii se va propune un plan terapeutic personalizat, de obicei multimodal care va include: recomandări privind modificări ale stilului de viață, tratament medicamentos și psihoterapie.
- tratamentul medicamentos: medicii noștri vor recomanda schema terapeutică cea mai potrivită, în funcție de tabloul clinic al pacientului. În cazul acestor tulburări, nu întotdeauna este necesar un tratament medicamentos, dar această opțiune poate fi discutată cu pacientul, în funcție si de dorintele și disponibilitatea sa în raport cu abordarea multimodală. Terapia va fi individualizată și va putea include medicamente din clasa antidepresivelor (care funcționează și ca anxiolitice) dar și sedative, stabilizatoare de dispoziție, inductoare de somn.
- psihoterapia: are cele mai bune rezultate pentru această clasă de tulburări. Oferă suport, aprofundează înțelegerea resorturilor și declanșatorilor anxiogeni și construiește împreună cu pacientul strategiile de gestionare și confruntare cu situațiile dificile.
- recomandări privind stilul de viață: pacientul este un participant activ la procesului de recuperare din tulburările anxioase și fobice iar reorganizarea unui stil de viață cât mai prietenos cu ritmurile naturale ale organismului este importantă. Fie că e vorba de rutine zilnice, de obiceiuri legate de somn și alimentație, de activitatea fizică, de evitarea anumitor factori excesivi, de igiena relațiilor sociale, toate acestea pot fi reorganizate în avantajul pacientului, pentru a obține rezultate optime.
RECOMANDĂRI GENERALE PENTRU FAMILIA / APROPIAȚII PACIENTULUI CU TULBURARE ANXIOASĂ
–încurajați prezentarea la specialist și cultivați încrederea în partenerii implicați în recuperare: atunci când sunteți îngrijorat că un membru al familiei sau un apropiat ar putea suferi de o tulburare de anxietate, aduceți în discuție cât mai precoce, dar cu blândețe, posibilitatea de a vizita un specialist pentru clarificare.
-încercați să adoptați o atitudine îngăduitoare, nonjudicativă în raport cu un pacient care suferă de manifestări anxioase. Tulburările anxioase nu se pot rezolva, cel puțin la început, printr-un simplu exercițiu de voință și conștientizare. Îndemnuri precum: nu ai de ce să te sperii, controlează-ți frica riscă să rănească și să amplifice suferința pacientului
–nu forțați pacientul să se expună la situații cunoscute ca anxiogene. Limitarea unor alegeri, evitarea unor stimuli aparent inofensivi pentru noi sunt comportamente la care pacientul apelează, tocmai pentru că nu simte ca are resurse sa le faca față. Aceste resurse pot fi identificate și mobilizate, odată cu prezentarea la specialist și intrarea într-un proces de terapie.
– pacientul cu tulburări de anxietate e impactat de afecțiunea pe care o trăiește și nu mai poate face toate lucrurile la fel ca înainte. El ar putea solicita frecvent divertse reasigurări din partea celor apropiați. Există o limită fină între reasigurarea suportivă și o reasigurare care întreține de fapt starea de anxietatea. Ea poate fi discutată împreună cu specialiștii noștri.
–oferiți oportunități de comunicare și activitate celui suferind de tulburari anxioase si fobice, dar respectați limitele de efort și disponibilitate: nu îl obligați, nu insistați peste măsură să se implice în anumite activități, acceptați și respectați momentul în care afirmă că a obosit sau nu mai poate continua.
– interveniti moderat, fara sa amplificati anxietatea in momentele pe care pacientul le resimte critice, cum ar fi atacurile de panica. Nu vă alarmați, rămâneți un observator activ, comunicați calm cu pacientul în timpul unui atac de panică, amintindu-i că este tranzitor chiar dacă e dificil, asigurați-vă că e așezat într-un loc sigur și moderați respirația regulată alături de el sau oferiți o pungă de hârtie în care să respire pe durata atacului de panică.
– recunoașteți semnele de alarmă: în general sunt mai rare în cadrul acestui tip de tulburare. Atunci când stările de anxietate sunt frecvente și împovărătoare, chiar și un pacient suferind de tulburări anxioase poate dezvolta episoade depresive și/sau idei suicidare. Orice idee suicidară e de luat în serios, atunci când e descoperită și impune adresarea urgentă la specialist, preferabil camera de gardă, existând iminența unei urgențe psihiatrice (o situație de pericol pentru pacient). Atunci când pacientul face aluzii la moarte, exprimă dorința de a muri sau descoperiți indicii sugestive în acest sens (de exemplu: caută pe internet mijloace de a-și lua viața, pregătește un bilet de adio, e neobișnuit de preocupat să-și facă ordine în lucruri după ce mult timp a fost indiferent față de posesiunile sale) luați atitudine fermă, transportați pacientul la o cameră de gardă sau contactați serviciul de urgență 112