ADHD (TULBURAREA HIPERKINETICA CU DEFICIT DE ATENTIE) LA ADULT
CUM RECUNOAȘTEM ADHD LA ADULT?
Atenția, memoria, activitatea sunt funcții psihice esențiale pentru a putea naviga în societate, pentru a dezvolta relații umane și a ne susține autonomia profesională și personală. Însă ele sunt funcții epuizabile și limitate în ceea ce privește numărul de stimuli pe care îi putem gestiona simultan. Astăzi, mai mult decât oricând, aceste funcții sunt solicitate intens, mai ales de către mediile dinamice și digitale care ne cer să jonglăm cu tot mai mulți stimuli pe perioade tot mai lungi de timp. Atenția, memoria, activitatea sunt influențate de o mulțime de factori. Prezența sau absența unor afecțiuni somatice, felul în care ne alimentăm, intensitatea stresului zilnic la care suntem expuși, calitatea somnului, dispoziția sunt doar câteva dintre elementele care ne pot impacta capacitatea de concentrare, capacitatea de a reține lucruri sau nivelul de tensiune interioară și nevoia de mișcare pe care o putem resimți. Toate acestea ne marchează la intensități diferite, în funcție și de personalitatea, temperamentul pe care le avem.
Indiferent de trăsăturile individuale ale fiecăruia, sub influența factorilor amintiți putem avea parte de o zi mai agitată, în care simțim că nu ne găsim locul, în care nu avem răbdare nici să stăm la coadă sau la semafor, o zi în care ne îndeplinim cu dificultate sarcinile, urmărim mai greu conversațiile, ne uităm lucrurile personale sau chiar le pierdem în diverse locuri, o zi în care senzația generală este aceea că totul merge pe dos, că nu putem duce nimic la îndeplinire iar ceilalți nu se pot baza pe noi. Uneori, atunci când circumstanțele foarte stresante se prelungesc indefinit iar resursele noastre sunt tot mai reduse și nu ne preocupăm de regenerarea lor, tabloul zilei agitate schițat mai sus se poate prelungi în săptămâni sau chiar în luni de zile. Prezența unui asemenea tablou nu trimite direct la existența unor manifestări clare ale ADHD, deși astăzi, tot mai mulți tineri se prezintă la medic ridicând această suspiciune.
ADHD face parte din grupul tulburărilor de dezvoltare diagnosticate de cele mai multe ori în copilărie, adesea înainta vârstei de 12 ani. ADHD este o afecțiune în care copilul prezintă hiperactvitate, impulsivitate, inatenție în grade variabile, dar suficient de severe încât să impacteze performanțele în comunitate (socializarea, rezultatele școlare, relația cu părinții). Cu intervenții adecvate, ADHD se poate ameliora suficient încât să devină invizibil la maturitate. Alteori, el persistă și la adult în forme pure (predominant cu inatenție sau hiperactiv/impulsiv) sau în fome mixte.
Atunci când adultul prezintă dificultăți de concentrare și planificare a activităților simple de zi cu zi, când e constant distras, neglijent în privința bunurilor personale, când are dificultăți în înțelegerea instrucțiunilor verbale complexe, când susține greu conversații pentru că are tendința de a se pierde în detalii irelevante, când e permanent lipsit de răbdare, vorbește excesiv, se implică în activități riscante fără să cântărească prea mult consecințele (inclusiv consum de droguri), iar aceste simptome nu apar brusc și nu sunt necaracteristice individului, ci par să fi fost prezente ani de zile, încă din anii copilăriei se poate ridica și suspiciunea de ADHD la adult, întărită și certificată îndeosebi de prezența acestui diagnostic stabilit de psihiatrul pediatru.
Există însă și situații în care adulții prezintă simptomele amintite, fără să fi avut un diagnostic stabilit clar în copilărie (uneori și din cauza lipsei accesibilității la serviciile medicale de specialitate în perioada de dezvoltare primară). Cu toate acestea, din cauza acestor simptome, adultul poate trăi o stare de disfuncționalitate persistentă, cu dificultăți notabile în plan relațional, academic, profesional și personal care să impună o evaluare atentă, inclusiv pentru ADHD.
Chiar și în prezența acestor simptome, este de reținut că până la problematizarea diagnosticului de ADHD la adult, vor fi analizați mai mulți factori care pot impacta atenția, memoria și activitatea: de la factorii de mediu precum cei amintiți la început, la alte tulburări psihice (de la anxietate, depresie, tulburare bipolară, psihotică și până la tulburări de personalitate) sau somatice (de exemplu o disfuncție tiroidiană).
Adesea, în procesul de diagnostic al acestei tulburări la adulți, situația va fi explorată piramidal, pornind de la vârf (cele mai comune elemente care pot impacta memoria și atenția) spre bază (unde, posibil să identificăm simptomele tipice de ADHD). E de așteptat ca o evaluare rezonabilă a atenției și memoriei să se facă, după ce elementele care pot interfera au fost ameliorate, gestionate în prealabil. Diagnosticul diferențial este foarte important, mai ales că ADHD la adult este o tulburare care asociază adesea și alte diagnostice psihiatrice.
Dintre cele mai comune manifestări ale ADHD la adult amintim:
–simptome ale inatenției: dificultăți de concentrare (mai ales pentru sarcini care necesită efort mental susținut precum: vizionarea unui film, lectura unei cărți, îndeplinirea unui plan la muncă), dificultăți de organizare a sarcinilor de zi cu zi (plata facturilor, organizarea timpului, punctualitatea la întâlniri), neglijență în gestionarea spatiului propriu, dificultăți în relațiile sociale și profesionale (dificultăți în a reține instrucțiuni, în a susține o conversație elaborată)
–simptome ale hiperactivității/impulsivității: stare de neliniște permanentă, vorbire excesivă și adesea cu voce tare, tendința de a întrerupe mereu discursul celorlalți și de a completa întrebări/răspunsuri în conversații, dificultăți în a aștepta la rând, dificultăți în a amâna recompensa imediată, comportamente la risc cu ignorarea pericolelor
CAUZELE ADHD
Cauzele pentru manifestările specifice ADHD nu au fost pe deplin elucidate. Sunt luate în considerare, printre altele elemente precum:
- componentă genetică,
- dificultăți la naștere
- dificultăți de îngrijire în perioada copilăriei (îndeosebi mediul haotic de creștere) în amorsarea acestei tulburări.
- Impactul mediilor digitale și presiunea multitaskingului care scad capacitatea de concentrare pe perioade mai lungi sunt și ele aduse în discuție pentru aparenta creștere a frecvenței acestei tulburări.
TRATAMENTUL ADHD LA ADULȚI
După precizarea diagnosticului, se va putea stabili și un plan de tratament, de cele mai multe ori multimodal.
- tratamentul medicamentos: pentru afectările importante și, mai ales atunci când a existat un tratament eficient inițiat în copilărie, medicația poate ameliora semnificativ simptomele de ADHD la adult. Se pot folosi medicamente din clasa stimulentelor sau antidepresivelor cu acțiune noradrenergică și dopaminergică (precum atomoexetina sau bupropion) precum și medicație din clasa stabilizatoarelor de dispoziție, inductoarelor de somn și sedativelor, în funcție de prezența/persistența altor simptome și a altor afecțiuni psihiatrice asociate. De reținut este că nu întotdeauna tratamentul medicamentos este de primă linie, nu întotdeauna poate avea un impact decisiv iar ghidurile terapeutice descurajează inițierea medicației stimulente la adulții fără tratament anterior în copilărie.
- psihoterapie: ADHD este o afecțiune cu impact asupra funcționalității pacientului care poate prezenta dificultăți semnificative în plan profesional, academic și relațional. Psihoterapia are rolul de o oferi suport emoțional pacientului care trăiește frustrare și descurajare în fața acestor dificultăți dar și de a-l sprijini să se organizeze mai bine, să găsească strategiile și resursele potrivite, adaptate pentru a face față vulnerabilităților cu care se confruntă
- recomandări legate de stilul de viață: cu ajutorul psihoterapiei dar și a consilierii psihiatrice, e important pentru pacient să devină activ în procesul de reabilitare. Adesea, din cauza impulsivității specifice bolii, pacientul se va putea expune unor situații riscante, din care nu vor lipsi excesele și posibil consumul de substanțe psihoactive. În acest context, elaborarea unor repere pentru un stil de viață cât mai prietenos cu ritmurile naturale e necesară: de la rutinele zilnice, la obiceiuri legate de somn, alimentație, activitate fizică toate pot fi folosite pentru a obține stabilizarea de care pacientul are nevoie
RECOMANDĂRI PENTRU FAMILIA/ APROPIAȚII CELOR CARE SE CONFRUNTĂ CU ADHD
-ADHD este o afecțiune dificil de diagnosticat la vârsta adultă. Pentru stabilirea corectă a unui diagnostic este adesea nevoie de informații relevante din perioada copilăriei pe care un membru al familiei le poate oferi – însoțiți pacientul la consult, atunci când acesta se suspectează singur de ADHD sau dacă medicul solicită prezența unui membru al familiei pentru evaluare
-ADHD este o afecțiune care poate fi dublată și de alte afecțiuni psihiatrice. Pacientul cu ADHD este vulnerabil, printre altele și la tulburări afective (anxietate, depresie) dar și la tulburări de personalitate. Nu toate simptomele evaluate și, implicit, nu toate schemele de tratament prescrise vor avea directă legătură cu ADHD. Uneori, va fi necesară tratarea și abordarea afecțiunilor asociate (inclusiv consum de droguri) prioritar
–există situații în care pacienții își doresc diagnosticul de ADHD pentru a avea acces la medicația specifică din categoria stimulentelor (utilizate astăzi de unii, riscant, fără prescripție, pentru îmbunătățirea performanțelor academice) – nu supraestimați anumite simptome, atunci când medicul solicită informații, pentru a facilita stabilirea diagnosticului de ADHD
-cultivați încrederea și dialogul cu specialistul, chiar și atunci când acesta nu a prescris, din rațiuni bine precizate, medicația dorită de pacient, ci alternative pe care le consideră mai potrivite și mai puțin riscante în raport cu profilul pacientului – încurajați și susțineți pacientul să adopte măsurile terapeutice propuse
–ADHD e o afecțiune în care inatenția și impulsivitatea sunt parte din tabloul clinic iar acest lucru face ca dialogul și respectarea termenelor să se transforme în provocări și pentru cei din jur. Încercați să mențineți o atitudine suportivă dar să trasați limite ferme atunci când pacientul adoptă comportamente care îl pot pune în pericol
– recunoașteți semnele de alarmă: dacă pacientul se pune pe sine în pericol, dezvoltă idei suicidare sau comportament suicidar/autoagresiv, dacă devine agresiv sau comportamentul său devine marcant turbulent pentru ceilalți (provoacă conflicte, aruncă obiecte din casă, îi atacă pe ceilalți etc) luați măsuri ferme în acel moment în care observați pericolul iminent: contactați serviciul de urgență 112, în vederea transportului la spital și însoțiți apoi pacientul, pentru a putea oferi informații importante și relevante medicilor de la camera de gardă a spitalului . Chiar dacă pot exista rețineri și temeri din partea familiei de a prezenta pacientul pentru internare, chiar dacă pacientul nu își dorește prezentarea la medic, în asemenea momente este în beneficiul stării de sănătate a pacientului ca el să ajungă la spital și să primească asistență medicală. Internarea nu este o pedeapsă și nici un abandon al pacientului, ci singura măsură TEMPORARĂ, NECESARĂ ȘI POTRIVITĂ pentru protejarea sa și a celorlalți în acele momente.